anotimpuri

s-au ciocnit anii, iar aschii au cazut printre noi. si ele mai drepte ca noi. au ciocnit anii si-au nascut scantei. ce s-au mai bucurat toti. fericirea sta pe buzele umede de sampanie, in hainele groase si inimile noastre legate ca niste fulare la gatlej. cum a scapat si zapada asta din frau, care parca a rupt anii intre ei. toti se rugau sa ninga, dar de craciun. acum cade si acopera buclele parului ca o povara peste minte. blestem alb, inghetat in aburii nostri. urmele noi pe urmele vechi nu spun nimic. scapa graba intr-un inteles pe care doar lenesii il mai vad. isi fac oamenii carari din casa in casa, din gand in gand, pana obosesc si uita... ca iarna asta ne-a inrosit obrajii, sufland in noi cu stele albe. ce pensule fine. asa, cum e si cararea noastra in lunile de zile.
dar pana cand. poate pana se vor acoperi. poate cu masini, poate cu frunze, poate cu oameni. ruginite, vestejite si cu riduri. sa vina valuri noi cu ani gramada. cazemate mici cu ochi marunti si pasi pitici. sa rupa ordinea, cararile si linistea.

e iarna, e frig, e alb si sunt aburi. se prapadesc din guri si nari. fac din trepte scari. din scari, un bloc. apoi un cartier, intreg sector, boboc. oras, munte, apa, lac, o tara draga. o lume-ntreaga sa nu uite. anul nou incepe rece tare. sa ne-ghete mintile in ghete, sa nu zboare. caci din primavara-n soare. ni se vor topi din noi calcaiele-n trotuare. sa ne arda ochii in veri si-n toamne, sa ni se intoarca dupa doamne. ca iarna sa se aseze iara. la multi ani, ca intaia oara.