Dependenti

Oamenii simt nevoia de dependenta. E ceea ce face ca zilele sa aiba sens, dar nu neaparat ordinea lor. Fara dependenta, oamenii ar fi carpe, mototolite in visele lor seci si zdruncinate, dimineata, de alarma telefonului. Fixati pe alti oameni, fixati pe obiecte sau pe momente, noi batem cuie in amintirile noastre si le atarnam pe un perete, cu susul in jos, cu josul in sus, pana uitam care mai sta in picioare si care nu. "Stai stramb sa te privesc drept ca altfel ma ametesti si nu mai vorbesc cu tine", un motto demn de urmat, ascultat si, intr-un picior, de echilibrat.
Cum unii nu pot sta fara a avea probleme de rezolvat, altii nu pot rezista fara sa stie ca sunt rupti pe undeva in timp. Dependenta e medicamentul celui care se vrea bolnav. "Si daca nu e asa acum, o vom face realitate, oricum", indemnul societatii interioare.
Dependentele sterg granitele, sterg legile si iti arunca in ochi mandria, scuza perfecta a criminalului in a mai comite crime si mai violente. Dependenta e o violenta? Numara vanataile si afla. E o criza de identitate, doar. Pana iti gaseste ea una si te scapa de ochii tai in oglinzi. Mai grav e cand o folosesti ca pe o prizoniera, mai ales cand nici nu stii unde fugi. Asa ramai si singur, fugind cu ochii inchisi spre palma mai calda a vremii.
Ne legam de noi, printre noi, prin nebuniile noastre. Ne gasim semeni, placeri si evadari. Ne place sa fim magneti si praf de metal. Suntem obsedati de cel din fata noastra si ne-am facut un obicei sa nu mai credem.
Dependenta de a fi independent de lume, de cer si de pamant, pana ne va absoarbe.
"Nu cred. Daca tin ochii inchisi, dispare". Da, cu tine odata.