Slide Show

"ce" de nimeni si "cat" de toti

ce e dus nu e pierdut. asa cum, ce s-a strans in pumni, tot pamantul, toate promisiunile si gandurile... nu s-au lipit de secunde mincinoase. ai putea sa spui mereu, acum e timpul... sau ai putea sa spui niciodata nu va fi vremea. e totuna.

gandul spre pas, spre umbra, spre urma si spre regasirea ei de catre ochii care stiu a privi cu coada, e visul care ne face sa mergem.

asa cum a fost visul meu de a scrie. din punct in punct. din aer in virgula si tuse si din stranut in cratima. ce e dus nu e pierdut. caci ce a fost al tau odata, ramane la o palma distanta. deasupra unui ochi, doar. asa ca, iti spun si azi, casca, mai intai ochii si apoi somnul. odihna. linistea. cand te vei intoarce din vis, te invit din nou intr-un colt... de lume. asa cum mi-am cladit-o eu intr-un timp... scurt. atat cat mi l-ai oferit. sarutmana. si bine ai venit.

Cum s-a oprit si cum continua: Rappace

as fi vrut sa mai cant...

incepe o marturisire fata de un prieten...

dar nu regret ca m-am oprit.

aflu astazi, dupa o zi de weekend si de munca, printr-un link taiat si un forum mai vechi ca "Rappace s-a oprit" si... "flashback".

… Acaparand lumina, reflectand idei…

Am risca ceva daca am spune ca suntem altfel? Am pierde ceva daca am incerca sa simtim? Am minti oare daca am sopti in urechea timpului, suntem oameni ca si ei?

RapPace.

Mesaj, emotie, simtire, traire, stare, metafora, poezie, Muzica. Mergand pe aceleasi strazi pe care au mers si alte generatii, sufland prin aceeasi bataie de inima pe care toti au simtit-o, pentru ei pielea a ramas aceeasi foaie de staniol a acestui frumos cadou oferit.

Pachet de carti.

Au fost 9 pachetele mici de carti. Ceva lipsa insa, Jokerul. Cartea comuna a inimilor rosii sau negre, treflelor si romburilor, a fost nevoie de o mana sincera si pachetul s-a intregit. Astazi jocul curge in voia cartilor, culorilor si formelor.

“Primul pas” si strigat.

Cu timpul cartile au prins glas, iar prima masa de joc s-a numit “Griffins”, si parca “Timpul nu mai avea rabdare”, si ca un tata constiincios, le-a dat si un nume al jocului, “Primul pas”, si o zi de nastere, 13 martie 2005. “RapPace” s-a nascut ca un copil ce avea sa anunte inca din pantec: “Tati, maine o sa calc singur, iar pasii mei o sa creasca, tine-ma de mana sa nu ma ia vantul, de cazut nu stiu sa cad, mi-e frica sa zbor, atat!”

1000 de masti.

Pasii lui au crescut, iar urmele lui s-au adancit. In fiecare zi numele lui se schimba, in fiecare anotimp, parca natura il striga intr-un fel si el se regasea in toate aceste nume. Ele aveau si fete si zambete si putere, calm si… si fiecare dintre ele isi avea cantecul impregnat in gropitele lasate pe jos. Si parca 1000 de masti stateau sa iasa la suprafata, iar cele ce-au iesit au purtat numele de Cleg, EugenIustin, Nasta, Buss, z0n3, Zetu, Oza, Arsenic, Yawn, SPooKE, tvr, Degro… iar cantecul lui intrecea usor timpul.

Pariul.

A crezut ca o sa castige. A simtit ca “azi” e o zi cu soare, si a fost. Rand pe rand, aceste masti au iesit necontenite, a pariat ca ele vor reusi sa faca ceea ce lui i-a fost mereu frica. Sa zboare. Curentii le-au stat impotriva si fiecare zbor era anulat. Pana intr-o zi. In acea zi “tatal” i-a urat “La multi ani, acum esti mare”, iar fiecare masca a plutit ca un zmeu rosu, apoi negru, sub forme de inima, romb si trefla, tinuta strans de sfori din fir aurit. Funii groase, puternice, bine impletite ce au fost numite Vale, Alessa, Danciu, Bogdan, funii fara de care fiecare bucata de lemn ar fi plutit probabil in deriva. Si marea e asa de agitata uneori!

De ce…

De ce acum? De ce noi? De ce asa?

Pentru ca… maine nu, voi nu, altfel nu.

Multumim, RapPace.


... un text mai vechi pe care l-am scris.

Ce am stiut de atunci, acum s-a confirmat, insa cine spune ca Rappace nu mai este, minte.
Dincolo de muzica, dincolo de sunet, de figuri pe scena si texte, a fost acel ceva care ne-a facut sa apropiem respiratii. Nu-i dau nume, fiecare are un nume pentru asta.

Iar ei se stiu pe nume si pe glas.
Salut,
c.a.

efect

uite cum calmul isi pierde rabdarea. uite cum imi pierd eu calmul... absurd.
fugi ma piciule de aici si spune lumii intregi ca totul a revenit la normal.
ala mazgalit intr-o gluma bolnava.
cu toate mastile lui cu tot. si culorile lui si culoarele lui. cu tot. tacerea costa, scrisul consuma, privitul arde, iar memoria fuge. acum stam ochi in ochi.
eu intre patru pereti, tu, dincolo de ei. hai, spune-mi ca nu e deosebit asa.

"pumnul mi-e inclestat. varul e neatins. dintii scrasnesc pana maselele dau
semnalul... e tarziu.", ciudat efectul asta al noptii.

pe de rost

cuvintele nu sunt pentru ochi, urechi sau limba. ci doar duritatea lor pe umezeala gingiilor noastre face legatura intre cele doua parti. asezate vulgar, dar cu grija, sau scapate in dragoste, dar sifonate, bucatile astea mici din viata noastra, pe numele lor mare, cuvinte, sunt precum un somn adanc: fara scapare si comode.

le putem pune cap in cap, picioare in picioare, buze in buze, ochi in ochi, spate in spate, degete in mangaieri, palme in lovituri, obraji in vanatai si frunti in minti inalte.

sunt ametitoare si amenintatoare. sunt curate si des curtate.
in latrat de caine, un cantec, un vers si o carte.

cuvinte multe stim, putine cu inteles.
cuvinte multe ne stiu, dar nu ne-au dat nici pana acum un sens.

...

Daca tac si cand tac, o fac prea mult
Daca vorbesc, nu iese nimic in plus
astfel incat
Deseori as vrea sa ma opresc din scris cu doua fraze mai devreme, decat cu doua mai tarziu. Ar fi cu mult mai simplu, asa, ca un vers spus pe de rost.

pe covor

nu mai e timp. nici pentru o gura de cafea. nici pentru 5 minute de somn. nici pentru picioare reci sub plapuma. nici pentru o manusa pusa prost pe mana. nici pentru un fular care aluneca pe umar. nu mai e pic de timp. nici pentru un fard bine intins. nici pentru o mancare calda. nici pentru o carte citita. nici pentru un film digerat. nici pentru o melodie. nu mai pic de timp. nici sa-ti rozi unghiile de nervi. nici sa stingi tigari uitate in scrumiera. nici sa casti sau sa inchizi ochii. nici sa iti tragi suflul. nu mai e pic de timp. si ceasul face poc in capul nostru.

as zice ca daca nu mai e timp, atunci nu mai imbatranim. am spune ca daca nu mai e timp, atunci nimic nu se termina, asa ca de ce mai incepem ceva. dar nu mai e timp sa incepem ceva. ci doar sa ne continuam. unii intr-altii ...si asa, cu altii in noi. ne caram spinarile in genunchi si genunchii in calcaie si toate astea harsaind ca unghiile pe tabla, compun melodios fuga noastra nebuna... dupa franturi de azi si maine si priviri rapide in oglinda.

nu mai e timp nici sa-mi prajesc painea. ea se arde. nu mai e timp nici sa-mi fac patul. oricum nu am cand sa-l scot din armonie.

nu mai e timp nici sa intarzii 5 minute
oricum tu nici nu ai timp sa ajungi aici.


buna seara, din nou.
Catalin.

Di"scriu"minare

se nasc si sunt crescuti din dragoste cu frica. oameni-bulgari de zapada, ii vezi cum mici tot mai mici se fac, sa nu se deranjeze calcandu-si pe umbre. se feresc caci asa au fost invatati. vecini, colegi, straini, chiar si frati, fug unii de altii ca bolile in spital.

discriminare i se spune. pe culoare... "jur pe rosu", pe limbaj, pe ochi sasii si parul ciufulit. pe ani gramada asezati sau pe degete in zile numarati. mereu intr-o parte ca mereu sa fie alta.

in umor, in povesti, in zvonuri si in gand, raspanditi prin colturi ii macinam tot mai tare. sa dispara. pentru mine o voce. pentru tine un banc. pentru societate, un loc de parcare si un scaun in metrou. pentru natura, o tigara in minus, sau poate o floare, pentru zidurile astea negre de tutun si ploaie, un ecou.

pentru noi toti un vis, un om, o idee, o culoare. dar ce conteaza.zilele nu tin cont de accent, nu tin cont de trecut. nu e rolul lor. ele doar trec si noi prin ele in turma. discriminati-va pe voi insiva, ca e tot ce-a mai ramas.

si eu cu voi. e tot ce pot. pana ne iesim din piele.

Vorbe

nu stiu sa citesc. intotdeauna mi s-a parut ca vorbele, ideile, cuvintele altor oameni sunt doar completari venite in sprijinul a ceea ce stiu deja. nu ca stiu prea multe, dar sentimentul de nou il am rar, sau doar rar il mai las sa vina.

daca mi-ai cere sa-ti cant, ti-as pune un pian, o chitara si ti-as spune ca astea fac cat toate gandurile mele. dar stiu ca nu mi-ai cere, asa ca nu ma obosesc prea tare. nu ca nu as fi obosit prea tare. cum sa cant nu vreau, sa citesc nu stiu, tot ce pot e sa iti mai fredonez dintre ganduri cu balbaielile mele afurisite si nostime cateodata.

lectura mea e ziua, indeajuns de lunga incat imi ocupe toata noaptea. cand dorm, sunt mai aproape de ce as vrea sa-ti spun atunci cand sunt treaz. dar e mai simplu asa. e mai clar. iar diminetile sunt linistite. ca dupa o conversatie lunga, lunga de-o noapte, la telefon.

Dependenti

Oamenii simt nevoia de dependenta. E ceea ce face ca zilele sa aiba sens, dar nu neaparat ordinea lor. Fara dependenta, oamenii ar fi carpe, mototolite in visele lor seci si zdruncinate, dimineata, de alarma telefonului. Fixati pe alti oameni, fixati pe obiecte sau pe momente, noi batem cuie in amintirile noastre si le atarnam pe un perete, cu susul in jos, cu josul in sus, pana uitam care mai sta in picioare si care nu. "Stai stramb sa te privesc drept ca altfel ma ametesti si nu mai vorbesc cu tine", un motto demn de urmat, ascultat si, intr-un picior, de echilibrat.
Cum unii nu pot sta fara a avea probleme de rezolvat, altii nu pot rezista fara sa stie ca sunt rupti pe undeva in timp. Dependenta e medicamentul celui care se vrea bolnav. "Si daca nu e asa acum, o vom face realitate, oricum", indemnul societatii interioare.
Dependentele sterg granitele, sterg legile si iti arunca in ochi mandria, scuza perfecta a criminalului in a mai comite crime si mai violente. Dependenta e o violenta? Numara vanataile si afla. E o criza de identitate, doar. Pana iti gaseste ea una si te scapa de ochii tai in oglinzi. Mai grav e cand o folosesti ca pe o prizoniera, mai ales cand nici nu stii unde fugi. Asa ramai si singur, fugind cu ochii inchisi spre palma mai calda a vremii.
Ne legam de noi, printre noi, prin nebuniile noastre. Ne gasim semeni, placeri si evadari. Ne place sa fim magneti si praf de metal. Suntem obsedati de cel din fata noastra si ne-am facut un obicei sa nu mai credem.
Dependenta de a fi independent de lume, de cer si de pamant, pana ne va absoarbe.
"Nu cred. Daca tin ochii inchisi, dispare". Da, cu tine odata.

tic sa tac

poti pierde ce n-ai avut niciodata? probabil, intrebarea celor cu mainile prea alunecoase. de le fug si degetele prin palme. uite cum numarul mare al pasilor de om poate lasa la o parte suvitele din ochi pentru pleoape. ce ieri a adus, de doar astazi a lasat, e atat de vechi pentru unii, incat nu mai incalzeste, doar lasa de inteles ca "prea tarziu" nu exista decat in voia fiecaruia de a primi, pentru cine intelege. fie ca privesti ciment, fie ca privesti pamant, fie ca privesti albastru patat cu abur sau orizont purtat pe valuri, destinatiile sunt dincolo de puterea vantului. ironic, dar nici cel mai lung brat al naturii nu ne poate atinge pe toti. dar ne mai aminteste de ceilalti. unde degetele nu pipaie, gura nu striga sau ochii nu disting decat negru, secundarul bate. iar noi, pierdem pasul pe loc, la fel ca el. el mai mecanic, noi mai umani. el mai exact, noi cu erori, dar cu ambitie de recuperare, invatam sa tacem la fel, intr-un final. la fel de confuz ca si inceputul nostru, chiar si precum continuarea noastra, de fapt. poti pierde ce n-ai avut niciodata? dar ce ai avut sa nu aiba si altii? poate doar ambitia de a fi intr-un fel. precum ambitia lor de a fi la fel ca tine. si toti cu pasul batatorind pamantul in loc. tic-tac, tic-tac... cu tine in minte ca tic. cu minte in minte cand tac sa nu uit ce am gandit.

suna si sunet

cand nu scriu, e muzica. cand o fac, e tot muzica. sunetul e viata, cuvantul e sucul ei. vorba, amprenta ca am trecut si noi p'acolo. vorbeam cu cineva si mi-a spus ca viitorul poeziei sta in muzica. o parte din mine ii da dreptate, alta parte vine din cand in cand si ma urecheaza. "poezia timpurilor noastre sta in sunet". si totusi...
sa iti vibreze abdomenul de emotie. sa ti se zburleasca parul de frig si sa ti se imbete timpanele de vantul care bate fara mila. si asta e muzica. stii cum e ca cineva sa iti vorbeasca, iar tu sa-i sorbi cuvintele? aia nu e muzica? sunetul ca o mangaiere de palma sau un pumn in gura. la fel de adevarat si la fel de puternic.
cum ar fi sa iei cate un sunet, oarecare si sa ii dai o culoare. ce culoare i-ai da trosnitului de degete? joaca-te cu mintea ta putin si incearca asta. poate asa te-ai mai surprinde putin. idei ai, culori sa stii si urechi sa ciulesti. ramane doar sufletul sa prinda curaj.
e fantastic sa le amesteci. e si mai si cand te amesteci printre ele. dar daca o faci, lasa ceva in urma, la care sa te intorci. pentru ca mersul acasa, dupa o zi zapacita, frumoasa si grea, e ca somnul pe perna ta preferata. calm si in siguranta.
altfel, sunetul se distorsioneaza, culorile se sterg, iar cuvintele isi sunt limbi straine. joaca-te si asa cu mintea ta, daca poti. dar sa stii ceva. plapuma tine de cald, iar sunetul tine companie, cand oamenii nu mai sunt de ajuns. cu asta nu te joci.

anotimpuri

s-au ciocnit anii, iar aschii au cazut printre noi. si ele mai drepte ca noi. au ciocnit anii si-au nascut scantei. ce s-au mai bucurat toti. fericirea sta pe buzele umede de sampanie, in hainele groase si inimile noastre legate ca niste fulare la gatlej. cum a scapat si zapada asta din frau, care parca a rupt anii intre ei. toti se rugau sa ninga, dar de craciun. acum cade si acopera buclele parului ca o povara peste minte. blestem alb, inghetat in aburii nostri. urmele noi pe urmele vechi nu spun nimic. scapa graba intr-un inteles pe care doar lenesii il mai vad. isi fac oamenii carari din casa in casa, din gand in gand, pana obosesc si uita... ca iarna asta ne-a inrosit obrajii, sufland in noi cu stele albe. ce pensule fine. asa, cum e si cararea noastra in lunile de zile.
dar pana cand. poate pana se vor acoperi. poate cu masini, poate cu frunze, poate cu oameni. ruginite, vestejite si cu riduri. sa vina valuri noi cu ani gramada. cazemate mici cu ochi marunti si pasi pitici. sa rupa ordinea, cararile si linistea.

e iarna, e frig, e alb si sunt aburi. se prapadesc din guri si nari. fac din trepte scari. din scari, un bloc. apoi un cartier, intreg sector, boboc. oras, munte, apa, lac, o tara draga. o lume-ntreaga sa nu uite. anul nou incepe rece tare. sa ne-ghete mintile in ghete, sa nu zboare. caci din primavara-n soare. ni se vor topi din noi calcaiele-n trotuare. sa ne arda ochii in veri si-n toamne, sa ni se intoarca dupa doamne. ca iarna sa se aseze iara. la multi ani, ca intaia oara.

front comun

sa-ti pastrezi ideile, gandurile - paradisul unui egoist. sa le fluturi ca rufele la geam - paradisul prafului. cum poti spune deseori ca in loc de dimineata preferi sunetul covoarelor batute, asa te poti instraina de propria ta tuse. seaca si ea. cum iti place mai mult? sa iubesti sau sa te iubesti? ca si cum ai intreba daca mai porti pantaloni astazi.care e culoarea ta preferata? - ce intrebare. aia pe care ochii mei o pot distinge - ce raspuns. eu sunt discromat, dar nu te jena... lumea in general nu-mi ofera culori, doar murdarie. pe scurt, miros.
sa te impaci cu tine cand spui ca esti prost. ai divortat deja de viata. sa te impaci cu altii cand spun ca esti prost. te-ai cununat cu ei... cand eu spun ca esti prost, nu ma crezi. sa ai curaj sa stai cuminte e mai mult decat curajul te a te indobitoci. dobitoacele nu au curaj, doar nu au de ales, saracele. acum ma crezi?

pregatiri

ghiulelele se atarna pe lobul urechii. cearcanele dispar sub un buretel fin. parul se intinde ca dupa o saptamana de somn si se aseaza cuminte pe umeri. si ei pe jumatate goi. vin valuri de culori, se preling pana aproape de tample. buzele isi pun masti. se ating, isi dau cu contur. gata de joaca. un suflu adanc, cat decolteul. piele acopera piele si metal pe incheieturi si gat. ai zice ca-s incatusate, dar nu. mijlocul e prins bine. ca intr-un vals. sa inceapa. gusturi aromate pentru nari, inteapa aerul.

cum curg tocurile. in ritmul bolnav de alert al zilelor prezente. crapa gheata in drum. isi scutura pomii chiciura si se indoaie dupa parfum. e ca primavara prinsa intr-o ceasca. sa inceapa dansul. se agata de brate ca un deget intors pe-o toarta. seaca tot si soarbe din priviri, ca un soare arzator... si pleaca intr-un zambet toata. pregatiri de 2008 in case de papusi.

voi cum va pregatiti?

an nou

fara arme. doar mult fum. fara foc, dar foarte cald. fara zgomote, dar cu totii asurziti. fara zile, dar infipti cu genele in calendare. atenti, ascunsi unul dupa celalalt si toti dupa un fir de par. il piaptana. ii fac si carare pe mijloc, de ce nu. cu rani, dar sprinteni. cu urme, dar liberi. cu fiecare langa, dar deseori singuri. cu lene, dar si cu bataturi in palme. cu amintiri, dar uituci. guralivi, dar cu secrete impietrite-n buze. fricosi, dar fiorosi ca niste lei. puternici, dar si plangaciosi. seriosi si jucausi cu seriozitatea lor. captivi in propriile lor brate. intineriti, cand deschid ochii printre riduri. imbatraniti, cand inchid ochii printre farduri. indragostiti, cand pulseaza printre ani, impietriti, cand se crapa printre pietre stralucitoare. ieftini, cand se cumpara si vand la gramada. scumpi, doar cand sunt mici. sensibili, ba cand prea multi, ba cand prea putini.

si an de an se aduna si striga la multi ani. si an de an isi promit ceva mai bun. si an de an se vad si se uita. si an de an vor mai mult, ca sa piarda tot mai mult. si an de an isi spun in cor: va fi mai bine. dar ei isi vad de binele lor. separati, cand singuri, cand adunati. oameni, nu spirite, carne, nu suflete, oase si coaste, nu strangeri la piept.

fie vii sau nu. de stai sau nu. nu ai unde sa pleci oricum, de vrei. oameni in cercuri si oameni intre certuri cu ei. oameni pe centuri si oameni ce le furi si ultima suflare. cand vor sa-ti zica buna, cand vrei sa le spui salutare. la multi ani si voua, la multi ani si lor. o zi buna, un an in picaturi, sa ne coloreze pe praf si piele. la multi ani, pentru ei si, mai ales, pentru ele.

casca-ti

"casca-ti ochii. pana-ti lovesti peretii cu ei si-ti pierzi mintile. cascati gura, nesatulilor, pana va pierdeti suflul. sufocati de limba pe care nici n-o stiti casca-ti mintile si ia-o la fuga. ca un animal evadat din cusca. cu coltii infipti zdravan in gingii, cu setea lipita de inima. cu gandurile asezate cocolos in ceafa. mai si spuneti ca va sufla mereu ceva din spate. cu urechile ascutite, buzele colturoase, pupilele dilatate, narile ca de elefant, cautati ce? hrana?"

zilnic, sunt umbre care alearga dupa Dumnezeu-mai-stie-ce. zilnic, sunt umbre care nu prind nimic. nu ele forme, nu ele glas, nu ele culoare. prabusite pe coate si piept, dispar la orice ora. libere... sa moara, libere sa traiasca gafaind sub soare. furnici lenese.

cascatilor, cascati bine, caci cand cascati ca voi o vor lua razna, ii veti urma, dupa hrana. o sa va mancati intre voi, nesatulilor. atunci cand voi aveti fiare in burta, altii au fluturi in stomac. nu va mai intrebati de ce va tarati, furnici lenese.

contorsionat

asa e cu roata. se intoarce. si te contorsioneaza pana iti vezi ceafa. pana iti vezi lungul nasului cu coada ochilor. pana te rupi, pana te strangi la loc.ciudat fel in lucrurile astea cum se intorc.

sunt oameni care se bat cu pumnii in piept pentru ca au pumni si, eventual, un piept. nu pentru ca au cu ce. dar si ei se vor stramba dupa cum vor bate clopotele. privirile se invart cu viteza unui clipit si se uita cu viteza unui gand.

sunt sigur, mai mult ca sigur, ca maine, azi, va fi frica multora de a calca mai stramb decat le este gandul. mai drept decat le este stangul si mai incalcit decat le este pasul schiop. daca te-ai impiedica vreodata, sper sa o faci de mine, pentru ca ti-ar fi mult mai usor sa ierti. daca nu, succes, mi-ar fi mult mai usor sa privesc. contorsionat si eu, sa vad mai bine.

ninge si sub geamul meu

toarna cerul. toarna cu nemiluita si in ce mantie frumoasa imbraca pamantul. fulgi cat pumnul cad si se desfac in palme fine, imi mangaie mersul meu plouat. ard geamurile si se inrosesc pometii. am fruntea inghetata, iar din mine ies aburi ca dintr-o ceasca de ceai. imi ratacesc privirea printre urme de bocanci straini, in drumul lor stramb spre casa. ninge, oameni buni si oameni rai. oameni slabi si oameni grasi, oameni si neoameni. ninge, iar anotimpul ma scalda in zambetul lui alb. zambiti, nu va cocosati sub paturi.

Duble #8

fuga nu ne face invincibili
doar ne incetoseaza privirile
sa para ca sunt mai putine spre noi
oboseala fugii ne face muritori
sau morti



adevarul e simplu
doar ca noi il complicam
vorba ceea... nu e el dincolo de noi, ci noi suntem dincolo de el



imbulzelile de oameni formeaza o minte logica
o singura minte logica nu intra intr-o imbulzeaza



sentimental, te iubesc
logic, ce mi-as putea dori mai mult
etern, dintotdeauna ai fost totul
mincinos, nu te-as minti niciodata



frigul e bun, ne imbraca gros
grosul e bun, ne face sa parem subtiri
subtirele e sanatos, caracterizeaza masele de minti
" - Minti!
- Nu mint. "




toti si-au dorit sa ninga
tot mi-am dorit sa-i vad ninsi
mi-a placut
cand a nins
a inghetat lumea



"eu nu cred ca exista un Dumnezeu", mi-a spus
Nici lui nu-i vina sa creada ca esti
...
experimentul a luat-o razna, mai.



"nu ma face sa te surprind" - aud des
e greu, crede-ma... nu prea spui lucruri inteligente



Draga Mos Craciun,
Daca mai treci anul acesta pe aici
Adu-mi si mie un sac imens
Il umplu eu cu minti goale
Si pumni inghetati
Cu metal ieftin intre palme si degete



intrebare: de ce toate tipele care apar in reclame cu mancare, dulciuri, lactate samd sunt murdare la gura dupa ce mananca? macar acolo sa fie si ele spalate, ce naiba. (am intrat si eu in spiritul sarbatorilor... sper sa intre si altii... si apoi in spiritul sarbatorilor)

Fugar

Urasc aerul curat. Mereu imi arunca ameteala peste ochi si iar o sa-mi bubuie timpanele. Vibreaza ferestrele de furia peretilor. Fierb tevile mulate pe colturile peretilor si tavanul tipa cu glas de copil. Ah, ce senin e azi cerul, ce cald, ce praf si... ce galagie. Claxoanele lor, cheile lor, vocile lor, pasii lor, pana si umbrele lor... toate sunt atat de plastice. Sper sa nu ajunga si ale mele. Le striga mintile, le-am spus ca o sa asurzeasca. Le fug ochii care-incotro. Eu le-am spus ca o sa se invarta ca tampitii-n cerc. Isi izbesc zilele de ale mele si-mi fac vanatai. Netrebnici, izolati in pumnii lor. Cum si eu, izolat sub varul zidurilor, zambesc, la ei.
Ei bat cu pumnii, eu bat cu fruntea. Ei tipa, eu strang din buze. Ei se mira, sub umbra propriilor lor constiinte. Eu ma mir, ca au. Urasc aerul curat, trezeste atatea amintiri si imi aglomereaza strazile cu alergii. Oameni pe oameni. Pasi pe pasi si toti lesina in barbateasca loc strangere de mana. Pana fac vanatai pe-amprente. Cum si peretii mei s-au invinetit. La cat s-au inchis sa scape de ei.